Review BB Cream Lioele

Startul oficial al verii ne face sa ne dorim sa imbratisam o noua rutina atunci cand vorbim despre machiaj, schimband machiajul incarcat cu unul usor de vara. Asta inseamna ca e timpul sa schimbam fondul de ten cremos, cu acoperire medie, pe care l-am folosit toata iarna, si sa trecem la ceva mai usor.

Recunosc ca nu am fost adepta BB-urilor pana acum. Acestea fie abia daca uniformizau tenul, sau imi ingrasau tenul foarte rapid (cand ai ten mixt/gras trebuie sa iei si acest aspect in considerare) fie nu reuseam sa estompez fardul de obraz si bronzerul. Deci pot spune ca pana de curand, experienta mea cu cremele BB nu a fost tocmai placuta.

Am cumparat BB-ul de la Lioele “Beyond The Solution” acum ceva timp insa pana nu a venit vara nu pot spune ca l-am folosit. L-am incercat pe persoane care au tenul uscat si mi-a placut foarte mult cum se comporta, insa pentru tenul meu mixt, mi-a fost cam teama.

Ambalajul imi place tare mult. Are o pompita acoperita de un capac transparent, iar recipientul este din plastic. Imi place ca dozeaza o cantitate perfecta de produs datorita pompitei. Pentru mine are un mare plus.

Beyond the Solution vine intr-o singura nuanta si se potriveste tonurilor deschise. Este fix in acelasi ton cu nuanta tenului meu. Nu stiu cum se manifesta pe tonuri mai inchise insa am impresia ca uniformizeaza orice nuanta.

Textura este usoara, lichida, mai spre fond de ten decat spre crema. Formula acestuia ofera o acoperire medie si se simte destul de usor pe fata.

Rezistenta este una foarte buna. Este usor rezistent la transfer, atunci cand este fixat cu pudra si rezista pana la demachiere. Chiar si in zona T unde la mine, fondurile de ten au tendinta sa dispara, acesta ramane aproape intact pana la demachiere.

Pretul este si el unul bun avand in vedere cantitatea de produs dar si calitatea acestuia. Produsul costa 56 lei si poate fi achizitionat de pe site-ul www.makeup-shop.ro. Intre timp compania producatoare a schimbat ambalajul insa sper ca formula este aceeasi.

Imi place ca:

  • Are textura usoara si acoperire medie
  • Este bun si pentru tenul mixt si gras
  • Se estompeaza foarte usor in piele
  • Da un aspect natural si luminos pielii
  • Pot estompa usor celelalte produse de fata
  • Rezista pana la demachiere
  • Are pompita si pot doza corect cantitatea de produs

Nu imi place:

  • Mirosul care e un pic cam puternic pentru gustul meu (insa pot trece peste acest aspect).

Am pus mai jos poze cu mine nemachiata, data cu BB si machiata cu totul, ca sa vedeti exact cum arata minunatia asta pe fata. Pozele sunt facute la lumina naturala si nu au niciun fel de filtru peste.

 

 

In concluzie sunt foarte fericita ca am gasit BB-ul care sa fie ok si pe tenul meu mixt si cu siguranta il voi mai cumpara fiindca am de gand sa il folosesc toata vara.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *